Nu avem pretenția că am reușit realizarea unei lucrări științifice, care să facă o istorie clasică a produselor gastronomice specifice județului Mureș. Nici nu ne-am dorit acest lucru. Am fost în cătune uitate de lume, am întrebat cine este cea mai bună gospodină a locului și am ajuns în două, trei sau chiar mai multe gospodării. Am întâlnit oameni minunați, căutându-i pe cei trecuți bine de tinerețe, pe care i-am rugat să ne vorbească despre mâncărurile copilăriei lor. Și așa am ajuns din povești în degustări, în mii de fotografii și sute de minute de imagini video, după care am ales, împreună cu gazdele noastre, cartea de vizită a fiecărei localități. “Istorie cu gust” este o carte scrisă cu sufletul de sute de mureșeni și este atât de imperfectă pe cât au vrut oamenii să fie.
“Istorie cu gust” realizează o grupare subiectivă, agreată cu specialiști în etnografie, a celor 102 unități administrativ-teritoriale ale județului Mureș, în 10 zone etnografice. Fiecare localitate mureșeană are paginile ei, care cuprind o rețetă specifică locului și prezentarea unor elemente deosebite care țin de trecutul de legendă al fiecărei localități. Nu sunt neapărat date istorice, bătălii din războaie mondiale sau nume de primari. Este un storytelling cu legende și povești, din care vă veți da seama cât de frumoși sunt mureșenii și cât de rotund este Mureșul, cu zestrea pusă laolaltă de românii, maghiarii, sașii, rromii și evreii săi.
Dar “Istorie cu gust” nu va fi o simplă carte, fie ea extrem de elegantă. Este mult mai mult decât atât. Este startul unui demers care va aduce împreună producători locali și actori din industria HORECA, decidenți din administrație și agenții de turism, într-un proiect major de place branding.
Rolul fundamental în gândul nostru care a prins viață îl au curajoșii și răbdătorii parteneri comerciali ai proiectului, companii de top din județul Mureș. Datorită lor, am reușit nu numai să facem realizabil un vis frumos. Ei sunt, practic, actori principali în această poveste a bunătăților. Fie apropiați din punct de vedere geografic cu localitățile prezentate, fie conexați prin obiectul lor de activitate cu anumite rețete, ei întregesc imaginea de ansamblu a volumului și îi adaugă o valoare unică. Le mulțumim!
Organizația Mondială a Turismului arată că 80% dintre entităţile implicate în turism la nivel global consideră gastronomia între primii trei factori importanți în alegerea unei destinaţii pentru o călătorie.
Noi înșine, oriunde mergem în lume, vrem să gustăm din bucătăria specifică locului, pentru că nicio vacanță nu e întreagă fără mâncarea oamenilor pe care îi întâlnim la ei acasă. Aproape 600.000 de turiști au vizitat în ultimul an județul Mureș, care se află pe locul 6 în clasamentul național al numărului de sosiri, după București, Brașov, Constanța, Cluj și Sibiu. Și lor ne adresăm prin acest demers.
Și mureșenilor de acasă sau de departe, cărora când li se face dor de părinți sau de bunici, de locurile în care s-au născut sau au copilărit, au o “poză” pe care, din vreme în vreme, o pot scoate din lumina amintirilor.
Vise frumoase!
Călătorind pe urmele gustului…
Când vine vorba de experiențe noi, primul lucru la care ne gândim sunt călătoriile. Curiozitatea noastră instinctivă vrea să descopere locuri noi, oameni și obiceiuri diferite. Odată luată decizia în legătură cu destinația pe care o alegem, după ce ne-am făcut bagajele și suntem gata de drum, după ce lista de obiective turistice a fost stabilită, ultimul lucru la care ne gândim este mâncarea. Dar nerăbdarea de a încerca preparate inedite, bucuria de a gusta din produsele specifice locului în care mergem, devine în final obiectivul central al călătoriei:) Și culmea este că ele, experiențele culinare, sunt și cele care rămân întipărite cel mai puternic în amintirile noastre!
Istoria are gust, amintirile au miros iar mâncarea este acest ingredient aparte, care reușește să ne satisfacă plenar toate simțurile – de bun și bine are nevoie sufletul nostru că să fie fericit, că să prindă aripi… Orice experiență este incompletă fără mâncare, orice călătorie este săracă dacă nu a cuprins latură gastronomică proprie acelor meleaguri. În jurul mâncării se deapănă poveștile, iar în rețetele fiecărui preparat se regăsesc tradițiile, legendele și obiceiurile oamenilor. Mâncarea ne hrănește, dar ne și definește, mâncarea spune mai multe despre noi decât o carte de istorie.
„Nu putem fi prieteni, până nu am mâncat o dată împreună”, spune un proverb franțuzesc. Eu aș spune că nu poți cunoaște oameni și locuri fără să le descoperi mâncarea, fără să la împărtășești bucuriile, speranțele, visele, tristețile, grijile, nevoile, toate prezente în relația lor cu bunătățile de pe masă. De la ingrediente și tehnici de gătit, până la ritualuri de servire și tradiții culinare, mâncarea este o oglindă a vieții noastre de zi cu zi, dar și a istoriei care a trecut peste noi, a experiențelor care și-au pus amprenta asupra noastră, o dovadă a legăturii pe care o avem cu generațiile ce au fost și cu cele ce vor să vină. Gastronomia este identitate, este moștenirea pe care o primim, o trăim și apoi o transmitem mai departe.
Ce farmec ar avea o călătorie fără experiențe culinare, ce amintiri ne-ar lăsa un loc care nu are gust sau miros? Nu ne sunt suficiențe priveliștile frumoase și arhitectura impresionantă, avem nevoie să simțim, să descoperim, să interacționă. Concret, plenar, profund. Mâncarea ne oferă acest contact intim și complex cu tot ce înseamnă emoție a unui loc, prin intermediul ei primim o bucățică din istoria acelor oameni- e un fel de esență de viață!
Tradițiile se descoperă călătorind pe urmele gustului, iar traseele turistice se construiesc pe baza reperelor gastronomice. Doar așa experiența noastră va fi totală, completă, desăvârșită. Nu poți spune că ai vizitat Muresul, dacă n-ai gustat un lichiu de pe Valea Târnavei, un szilvás gombóc pe Niraj sau un gem de rubarbă la Saschiz.
Nu poți cunoaște legendele și tradițiile locului, fără să fi trăit pe pielea ta experiență unei tocane de miel pe Valea Gurghiului, a unui crap de pe Câmpie, a topcitului de pe Valea Mureșului, ori a unui gulyás de pe lângă Sovata. Nici istoria nu poate fi povestită, pe lângă cuvinte mai e nevoie de ingrediente locale – slănină, murături, mămăligă sau carne de vânat.
Dacă plecați la drum, puneți în valiză și acest minunat ghid gastro-turistic, cu ajutorul căruia veți găsi cele mai frumoase trasee mureșene, veți fi primiți și ospătați cum se cuvine, iar ușile caselor și cele ale sufletelor se vor deschide mai ușor. Porniți de la mâncare și veți ajunge în poveste. Lăsați-vă purtați de gust și veți avea parte de o călătorie de neuitat.
Poftă bună vă doresc!
Mihaela Bilic – medic nutriționist și gurmand declarat:)